"Limba noastră cea română"

Prima postare a blogului este dedicată limbii pe care o vorbim. O limbă care nu este apreciată îndeajuns. Mulţi dintre noi o iau ca atare, nu o valorează şi îi subestimează frumuseţea. De sute de ani încoace, numeroşi poeţi şi scriitori ne-au îndemnat să ne apreciem graiul şi frumuseţile ţării care ne înconjoară. Mai jos sunt câteva dintre aceste îndemnuri, care sper să vă împingă spre meditare:

• Limba noastră cea română 

de Grigore Vieru

Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

Cânt a Patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.

În al limbii tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.

• În limba ta

     de Grigore Vieru 

În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
 
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
 
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.

• Temelia limbii române 

de Horia Bădescu 

Să ne plecăm la dulcea rostire românească,
din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!
Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tată
stă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.
Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,
în limba asta numai putem să existăm,
în limba asta numai, putem plăti iubirea
şi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,
în limba asta numai, dăm temelie lumii,
în limba asta numai, cum a se tace ştim,
în limba asta numai, ne pomenim eroii,
în limba asta numai, putem ca să murim.

• Grai valah 

de Vasile Voiculescu 

Grai tămâiat, cătuie de petale,
Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale. 
Umblă singur pe munţi de sare,
Vânt bătrân cu miere-n spinare. 
Şerpi de răcoare verde-n pâraie,
Cărări de bucium lung te stretaie. 
Granguri de aur boabele-ţi ciugul',
Şesul ţi-l ară dorul cu plugul. 
Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur,
Din fund oftează strămoşii de aur. 
De piscul tău, unde se-mbină
Pale de nori cu limbi de lumină, 
Buzele-mi razăm fremătătoare,
Slăvit pristol de piatră şi floare.

• Eu nu mă spăl de poporul meu 

de Nichita Stănescu

Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maica mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!