Textul liric descriptiv - PASTELUL

Textul liric descriptiv

Pornind de la experienţa de lucru la clasă, propun un plan de analiză a textului descriptiv, urmat de câteva sugestii de analiză a acestuia. Acest plan de analiză se desfăşoară pe parcursul a amai multor ore.

1.     Plan de analiză literară a textului liric descriptiv

a)     Tipologie:

·        Text liric descriptiv/ subiectiv, mixt;

·        Specie;

·        Formă (clasică / modernă).

b)    Temă şi motive:

·        Identificarea temei (eventual apartenenţa ei la o perisoadă sau un curent literar);

·        Precizarea motivelor literare prin care se structurează tema/ temele.

c)     Titlul, raportat la conţinutul ideatic:

·        Explicarea şi comentarea titlului;

·        Raportarea acestuia la tema literară, la mesajul poetic transmis.

d)    Structură şi compoziţie:

·        Identificarea strucutrii poemului;

·        Identificarea compoziţiei (din punctul de vedere al planurilor ideatice).

e)     Perspectiva literară:

·        Obiectivă/subiectivă (rol din punct de vedere al tipologiei descriptive);

·        Identificarea instanţelor comunicării lirice (concrete, abstracte, fictive).

f)      Nivelul lexical:

·        Aparteneţa lexicului la vocabularul fundamental sau masa vocabularului;

·        Registre stilistice/lexicale (rolul lor în demonstrarea tipologiei descriptive a textului);

·        Câmpuri semantice (rolul lor);

·        Familii de cuvinte.

g)     Nivelul fonetic:

·        Identificaea figurilor de sunet (asonanţa, aliteraţia, afereza, sincopa, apocopa) şi precizarea rolului lor în construirea tabloului din natură;

·        Rima masculină şi feminină (rol).

h)    Nivelul morfo-sintactic:

·        Analiza stilistică a părţilor de vorbire;

·        Precizarea tipurilor de deixis (temporal, spaţial etc);

·        Topică şi raporturi e subordonare şi coordonare în frază.

i)       Nivelul stilistic:

·        Identificarea şi comentarea figurilor de stil

j)       Nivelul imaginilor artistice:

·        Imagini artistice vizuale (statice şi dinamice);

·        Imagini artistice auditive;

·        Imagini artistice tactile;

·        Imagini artistice gustative;

·        Imagini artistice olfactive;

·        Imagini artistice sinestezice.

k)    Nivelul prozodic:

·        Strofă, măsură, rimă, ritm.

“Iarna”

de Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare  adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.”

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;

Soarele rotund şi palid se prevede pintre nori

Ca un vis de tinereţe pintre anii trecători.”

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,

Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.”

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.

Iat-o sanie uşoară care trece peste văi...

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.”

            a) Pastelurile lui V. Alecsandri au inaugurat o nouă specie literară, introducând în literatura română şi denumirea ei. Alecsandri preia termenul din artele plastice, unde desemnează un desen realizat cu un creion moale, uşor colorat, desenul fiind el însuşi un pastel.

            Pastelul este o poezie lirică descriptivă în care se creează un tablou de natură (se înfăţişează un peisaj, un anotimp, aspecte din lumea plantelor, animalelor, păsărilor) în faţa căruia eul liric îşi exprimă direct şi discret sentimentele prin intermediul limbajului plastic, figurat. Poezia “Iarna” este un pastel ce conturează un tablou în alb, cu toate componentele lui.

b) Tema literară a pastelulu este natura, surinsă într-un moment hibernal; câmpul semantic al motivelor literare ce susţin tema creează imagini vizual artistice, de obicei, cromatice, care susţin atributele speciei literare, preponderent descriptivă: văzduh, cer, fulgi, ninsoare etc.

c) Titlul este o construcţie exterioară, cu atribute sintetizatoare atât la nivel cromatic, cât şi ca imagine panoramică: titlul se comportă ca un ochi magic ce priveşte din înălţimi peisajul ienii autohtone. La nivel obviu (în structura de suprafaţă) este format dintr-un substantiv comun – categorie gramaticală înzestrată cu atributele picturalului – articulat, articolul având rolul stilistic al unicizării şi individualizării: eul liric are asemenea sentimente la vedere uneui singur peisaj hibernal.

            d) Compoziţional, poezia are patru strofe: primele trei surprind instalarea iernii prin ninsori abundente care acoperă întreaga natură, iar în ultima strofă, peisajul se însufleţeşte. Poezia oferă imaginea fantastică a anotimpului copleşitor prin asprimea lui. Spaţiul este vast, fără limite: „din văzduh”, „-n cer”, „pe ai ţării umeri dalbi”.

            Prin perspectiva panoramică a descrierii, prima strofă fixează dimensiunile spaţiale ale tabloului, care vizează atât planul terestru (simbolizat prin metafora personificatoare “ai ţării umeri”), cât şi pe cel cosmic (desemnat de substantivele din aceeaşi arie semantică: “văzduh”, cer”, “aer”). Nearticularea substantivelor indică faptul că localizarea nu este precisă, limitele vizuale ale cadrului lărgindu-se, tinzând câtre infinit.

Strofa a doua fixează dimensiunile temporale.

            Atotputernicia iernii reduce soarele la dimensiunile unui glob “rotund şi palid” care abia se mai zăreşte printre nori.

            Primele strofe situează descrierea în planul înaltului. Ea este realizată mai ales prin imagini vizuale, dar şi prin cuvinte ce aparţin câmpului lexical al cuvântului “cer”: “văzduh”, “nori”, “zbor”, “plutesc”, “fluturi”, “soare        

Strofa a treia schiţează planul teretru. Detaliile aparţin cadrului terestru:“plopii”, “câmpul”, “dealurile”. Enumeraţiile “pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare”, “întinderea pustie, fără urme, fără drum” trădează atotputernicia iernii care acoperă totul în văluri albe, îngheţate. Formele de relief "se pulverizează" liniile tabloului de iarnă "se dizolvă" înghiţite de albul obsedant, impresie accentuată prin tripla apariţie a epitetului cromatic (“totul e alb”, “fantasme albe”, “clăbuci albi”). Albul zăpezii estompează contururile, dând senzaţia unei lumi în care viaţa a dispărut; comparaţia amplifică prin inversiune, “ca fantasme albe, plopii înşiraţi se pierd în zare”, ilustrând această deloc tonică percepţie. Imaginea cerului şi a pământului fuzionează, creând un tablou unitar al iernii.

            Albul în această strofă creeează un peisaj uşor confuz, de atâta monotonie, încât contururile se pierd. Verbelor de mişcare le ia locul staticul “e”. Vizualul stăpâneşte nemărginirea: “se pierd în zare”, “întinderea pustie”, “oceanul de ninsoare”.

            În opoziţie cu cele trei strofe apare strofa a patra, când tensiunea se risipeşte prin apariţia “doritului soare”. Versul “Dar ninsoarea încetează…” deschide porţile unui alt tărâm.  Metafora “oceanul de ninsoare” menţine legătura cu primul tablou. Iarna nu mai este cumplită, ci, dimpotrivă, darnică în plăceri. Tabloul este însufleţit, printr-o imagine audutivă, de apariţia neaşteptată a unei sănii care aduce voioşie prin “clinchete de zurgălăi”.Epitetele personificatorii, accentuate prin inversiunea “voios răsună”, “doritul soare”, prelungite ca un ecou de aliteraţia vibrantei [r] şi de interjecţia predicativă “iată”, traduc bucuria şi optimismul poetului, a cărui teamă s-a risipit. Metafora cu valoare hiperbolică “oceanul de ninsoare” conturează imensitatea albă, iar forma verbală arhaizantă “dismeardă” completează, printr-o mişcare plină de căldură umană, sentimentul de duioşie resimţit de poetul martor al renaşterii solare.

            Accentul cade pe imaginile vizuale statice, realizate printr-un limbaj expresiv. Predomină substantivele şi adjectivele, având valori stilistice deosebite: epitete, metafore, comparaţii, repetiţii, enumeraţii.

            e) Poezia lui V Alecsandri propune o perspectivă obiectivă asupra naturii,  propune un eul liric  fictiv, ce nu poate fi confundat cu poetul. Această instanţă fictivă devine un martor in absentia, ce descrie natura.

            f) Lexicul este totdeauna asociat cu mesajul şi cu ceea ce doreşte poetul să transmită, iar în cazul nostru este format din câmpul semantic al anotimpului descris – iarna: ninsoare, fiori de gheată, fantasme albe, clăbuci albi etc. Toate elementele formează două planuri artistice: cel cosmic (văzduh, norii, cer, fulgii, fantasme) şi cel terestru (troiene, câmpuri, depărtare etc).

            g) Puterea teribilei ierni şi bogăţia impresionantă a zăpezii care cade fără încetare sunt amplificate eufonic prin aliteraţia consoanei lichide |r| “troiene călătoare..grămadă…” Plutirea graţioasă a fulgilor de nea, sugerată în plan fonetic prin aliteraţia consoanei lichide [l] (“fulgii plutesc..fluturi albi”) capătă atributul unei atingeri reci, îngheţate, provocând fiori ţării, personificată prin verbul “se îmbracă”. Aceasta pare o crăiasă, o fiinţă de poveste cu “umeri dalbi”, adjectivul “dalbi” cu valoare stilistică de epitet, întâlnit şi în colinde, însumând sensurile de puritate, de gingăşie, sfinţenie, vechime.

            j) Epitetul personificator “cumplita iarnă” şi comparaţia amplă”…nori de zăpadă/ Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă” creează senzaţia de spaimă, ameninţând pământul. Senzaţia se schimbă prin baletul fulgilor comparaţi cu “un roi de fluturi dalbi”, contrazisă la rândul ei de “fiorii de gheaţă”. Tabloul fulgilor de nea uimeşte pe poetul aflat în postură contemplativă, prin cromatica alb-argintiu şi este creat ca o împletire de imagini vizuale (“umeri dalbi”) şi motrice (prezentul verbelor “zbor”, “plutesc”), susţinute expresiv de comparaţia “ca un roi de fluturi albi”. Exlamaţia retorică “ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge, iară!”, dublată de repetiţia verbului “ninge” şi enumerarea adverbelor de timp, transcrie cu intensitate uimirea şi spaima eului liric descriptiv, văzând persistenţa şi abundenţa zăpezii precum şi ideea unei continuităţi temporale nesfârşite. Belşugul zăpezii shimbă faţa lumii, căci “cu zale argintie se îmbracă mânda ţară”. Comparaţia astrului cu “un vis de tinereţe” strecoară o uşoară undă de melancolie, căci natura şi viaţa sunt puse sub semnul trecerii timpului, al efemerului: “Soarele rotund şi palid se prevede printre nori/ Ca un vis de tinereţe printre anii trecători”, iarna devine un simbol al bătrâneţii lipsite de căldură şi vitalitate, atmosfera poetică împrumutând o încărcătură nostalgică, plină de tristeţe. Comparaţia “Ca fantasme ale plopii înşiraţi se pierd în zare” stabileşte prin elementul fantastic “fantasme”, o interferenţă între planul cosmic şi cel terestru.

            k) Măsura versului este amplă, de 15-16 silabe, rima împerecheată, ritmul trohaic,produc o muzicalitate egală cu ea însăşi, cu tonalităţi apropiate ce susţin prin eleganţa simplităţii ideea de descriptiv şi e pictural.

            Prin toate aceste caracterstici, opera literară “Iarna” ilustrează specia pe care o reprezintă – pastelul.